Drumurile din strainatate
Tuesday, January 15, 2008 22:01- 107 viewsDin motiv de multe intamplate intr-o saptamana nu voi scrie un post lung pentru ca sigur voi omite multe chestii, o sa urmeze multe povestioare si impresii pe o perioada de timp.
Azi: drumurile.
In Ungaria, dupa cum ziceam, au o autostrada super. Drumurile europene sunt marcate corespunzator. Sageti pe fiecare banda pentru o incadrare usoara, indicatoare peste tot - sunt si ungurii buni la ceva -, semafoarele merg ceva mai bine decat la noi. Traficul este mult mai fluid. Cred ca au si mai putine masini decat avem noi dar cert este ca prin Ungaria n-am avut probleme de stat dupa toate stifturile de masini. Am nimerit o singura Lada in fata ( pe drum european, nu pe autostrada ) cu un mosulica si o babuta in ea care s-au dat politicos cat mai pe dreapta ca sa-i putem depasi.
In Slovacia astia sigur fac economie la tabla. Indicatoare din an in Pasti, unele amplasate d’ampulea chiar in mijlocul intersectiei de nu reusesti sa te incadrezi s-o poti lua pe drumul bun. N-am vazut neam de borna kilometrica. Cred ca la astia in scoli la geografie se invata toate drumurile, ca si-asa nu-s multe, si probabil si distantele.
In Kosice ( oras important din Slovacia care este ) drumurile erau foarte libere. Inclusiv in oras, in centru, la periferie, pe drumurile nationale, pur si simplu n-aveai treaba cu restul. Nu tu aglomeratii sa stai de 3 ori la semafor sau semafoare ce tineau prea mult de ti se termina benzina pana se facea iar verde. Benzi late, strazi spatioase unde nimeni nu parca in stil romanesc Gipanu’ pe banda a doua .
Cum ziceam, masinile putine. Rar claxoane, doar cativa tiristi ce erau mai tari in goarna, desi cred ca erau de-ai nostri la cum mergeau.
In Ungaria nu prea m-am uitat la masini din motive de dragoste de patrie dar in Slovacia am vazut mult mai putine cioarse. Putine masini vechi, masini ce nu rezista la o depasire sau care abia se taraie unde este spatiu de mers. Spre deosebire de minunata noastra patrie nu erau BMW-uri peste tot, si nici Mertzane. Majoritatea masinilor erau clasa de mijloc. Foarte multe Skode - Octavia, Fabia, Superb, Felicia. Mai noi, mai vechi, mai spalate, mai murdare, dar trageau. Mai mult ne depaseau decat depaseam noi. Au si ei cretinii lor in trafic care au impresia ca linia continua din curbe e pentru fraieri dar d’astia gasesti in orice tara.
Reprezentantele auto erau mai putin flashy-bling-bling-istice decat la noi.
Am observat si foarte multe sensuri giratorii, in special in Slovacia.
Locurile pentru persoane cu dizabilitati erau respectate, singurele masini parcate acolo erau cu numar de Romania. Da de banuit ?



zetu says:
January 17th, 2008 at 3:03 pm
Am fost si eu pana-n Debrecen de curand, si soseaua e masa de biliard, maxim 1-2 gropi pe-o raza de 100de km. Dar nu uita un lucru, n-ai stat in spatele tirurilor pentru ca e zona de campie, e o sosea fara prea multe curbe, ai vizibilitate buna si poti depasi.